Sari la conținut

Achiziția peleților cu cardul de energie – cum se realizează

Sprijinul acordat pentru compensarea parțială a prețului la energie a fost implementat la începutul anului trecut pentru aproximativ 4 milioane de beneficiari. Cardul de energie poate fi folosit pentru a acoperi costul energiei electrice, energiei termice centralizate, a gazelor, a lemnelor pentru foc, a peleților sau a altor materiale de încălzire.

Află cine poate beneficia de cardul de energie, cum se poate folosi acesta și care sunt cheltuielile eligibile din articolul de mai jos.

Cine poate beneficia de cardul de energie

Pentru a beneficia de sprijinul în valoare de 1400 de lei, acordat prin intermediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, persoanele eligibile nu trebuie să depășească un venit net lunar de 2000 de lei pentru fiecare persoană din locuință. Sprijinul este oferit beneficiarilor în 2 tranșe egale, de 700 de lei. 

Prin urmare, de cardul de energie pot beneficia: 

  • pensionarii cu un venit sub 2000 de lei pe lună, inclusiv;
  • pensionarii de invaliditate cu venit sub 2000 de lei, inclusiv;
  • persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu un venit sub 2000 de lei, inclusiv;
  • familii cu alocație de susținere;
  • familii sau persoane cu ajutor social cu un venit lunar sub 2000 de lei.

În cazul în care, la un loc de consum au domiciliul mai multe persoane eligibile pentru a beneficia de cardul de energie, acesta se acordă o singură dată pentru fiecare loc de consum.

Cum se utilizează cardul de energie

Cardul de energie poate fi utilizat pentru plata facturilor curente sau restante, emise pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu suma de pe card pot fi efectuate mai multe plăți, către diferiți furnizori, până la epuizarea sumei.

👉 Dacă ești beneficiar al cardului de energie, poți achiziționa peleti din rumegus de rasinoase, profitând de livrare gratuită la domiciliu.

Plățile se efectuează prin mandat poștal, iar facturile pot fi prezentate:

  • direct la poștaș;
  • la orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural;
  • online, prin intermediul aplicației Poștei Române.

Important de precizat este că valabilitatea cardului s-a extins, iar beneficiarii vor putea utiliza sumele rămase până în data de 31 martie 2024. Dacă pe cardul de energie rămân sume neutilizate, la expirarea cardului acestea se anulează. 

Care sunt actele necesare pentru plată

Pentru a utiliza ajutorul pentru plata facturilor la energie, beneficiarul trebuie să prezinte:

  • cardul de energie primit prin Poșta Română;
  • actul de identitate sau documentul de împuternicire și actul de identitate al împuternicitului (în cazul în care solicitarea nu este făcută în mod direct de către beneficiar);
  • factura curentă sau restantă ori alt document justificativ (înștiințare de plată din partea furnizorului).

În cazul în care beneficiarul are un domiciliu diferit față de cel notat pe cardul de energie, acesta trebuie să prezinte suplimentar contractul de furnizare a energiei la domiciliul declarat și o declarație pe proprie răspundere că utilizează ajutorul pentru domiciliul la care locuiește.

Cardul de energie – întrebări frecvente

Pentru a veni în ajutorul celor care beneficiază de card de energie, iată câteva întrebări frecvente la care vei putea găsi răspuns:

Pentru ce pot să folosesc suma încărcată pe cardul de energie?

Suma de bani aferentă ajutorului acordat nu poate fi transformată în bani și nu poate fi utilizată în alte scopuri decât pentru plata facturilor la energie. Cu banii alocați, pot fi acoperite, total sau parțial, facturile la electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Care sunt pașii pentru efectuarea plății?

Plata se poate face la orice subunitate a Poștei Române sau la poștaș. Mai întâi, este necesar să completezi plata prin mandat poștal, către contul furnizorului de energie sau al asociației de proprietari. Ulterior, se primește dovada plății, pe care va fi menționată suma rămasă după efectuarea plății, valoarea plății efectuate și furnizorul către care s-a plătit.

Ce se întâmplă dacă factura este pe alt nume decât cel al beneficiarului?

Factura poate să fie pe alt nume decât cel al beneficiarului care domiciliază la adresă. Totuși, este necesar ca adresa locului de consum să coincidă cu adresa beneficiarului.

Pot achiziționa peleți cu cardul de energie?

Conform prevederilor din Ghidul cardurilor de energie alcătuit de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, achiziția de peleți cu cardul de energie reprezintă o cheltuială eligibilă.

👉Achiziționează peleti din rasinoase folosind cardul de energie și beneficiază de confort termic prelungit. Nu uita că poți folosi sprijinul acordat până în data de 31 martie 2024, iar după această dată sumele devin inactive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
    0
    Your Cart
    Your cart is emptyReturn to Shop